Se anunță invazie de „cormorani” în Basel. Fanii lui Liverpool se plâng de capacitatea redusă a stadionului pe care se va juca finala Europa League

Se anunță invazie de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii echipei FC Liverpool sunt nemulțumiți că arena care va găzdui finala Europa League, St. Jakob Park din Basel, are o capacitate prea mică. Arena are doar 35.000 de locuri, iar fanii echipelor FC Liverpool și FC Sevilla vor primi câte 9.000 de bilete.

Membrii clubului suporterilor echipei FC Liverpool, Spirit of Shankly, și-au exprimat, printr-un comunicat oficial trimis către UEFA, regretul că forul de la Nyon a ales Arena St. Jakob Park ca loc de desfășurare a finalei Europa League.

Sperăm ca pe viitor, UEFA să organizeze finala pe un stadion care permite accesul mai multor suporteri ai echipelor care vor ajunge în ultimul act al competiției. Este clar că orașul Basel nu este pregătit să primească un număr atât de mare de suporteri”, au declarat membrii clubului Spirit of Shankly. Suporterii grupării engleze susțin și că operatorii turistici dau dovadă de lăcomie și cresc din minut în minut prețurile excursiilor la finala care va avea loc în orașul Basel.

Purtătorul de cuvânt al UEFA, Pedro Pinto, spune că arenele pe care se vor juca finalele de cupe europene sunt alese cu doi ani înainte, din cauza „imensului efort logistic”. Pinto susține că stadionul care a găzduit și meciuri de la Campionatul European din 2008 face parte din categoria arenelor de elită.

„UEFA are tendința de a alege stadioane cu o capacitate ușor mai mică pentru finalele Europa League. Numărul de suporteri care solicită bilete la finală variază de la un club la altul și, evident, este imposibil să știm dinainte ce echipe vor ajunge în finală”, a fost răspunsul dat de purtătorul de cuvânt al UEFA, Pedro Pinto.

Primăria orașului Basel a anunțat că, din motive de securitate, străzile din jurul stadionului vor fi închise în ziua finalei, acces având doar cei care vor avea bilet la finala dintre FC Liverpool și FC Sevilla.

Există probleme și în ceea ce privește finala Ligii Campionilor. Pe lângă prețurile exagerat de mari practicate de hotelierii din orașul care va găzdui finala Ligii Campionilor, Milano, UEFA a alocat câte 20.000 de bilete pentru suporterii echipelor Real Madrid și Atletico Madrid și doar 6.000 pentru spectatorii neutri. Restul, până la 71.500 de bilete, sunt rezervate de UEFA pentru oficiali, sponsori și corporații.

Finala Europa League dintre FC Liverpool și FC Sevilla va avea loc pe 18 mai 2016, în orașul Basel (Elveția).

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Ce drepturi are șoferul când e oprit în trafic? Ce poți face când constați un abuz
Ce drepturi are șoferul când e oprit în trafic? Ce poți face când constați un abuz
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×